Performanțele Școlii Armonia: concerte, spectacole și concursuri

Pasiunea pentru muzică și ambiția de a performa pe marile scene sunt însoțite întotdeauna de nenumărate ore de studiu, de repetiții și de dorința de a fermeca publicul, indiferent dacă este vorba despre prieteni și membrii familiei sau despre spectatorii marilor săli de spectacole, respectiv telespectatori. Totul pornește de la prima lecție de muzică, urmând ca talentul muzical să fie pus în valoare la diferite concerte, spectacole și concursuri.

Școala Armonia le oferă tuturor elevilor săi posibilitatea de a-și exprima abilitățile artistice și creative, acest lucru având un rol major în descoperirea și susținerea talentului muzical încă de la primele acorduri și melodii.

La ce concerte, spectacole și concursuri au participat elevii Școlii Armonia?

Competițiile muzicale nu sunt definite doar de câștigarea premiilor. Acestea le permit elevilor să își descopere și să își reliefeze talentul muzical natural. Școala Armonia știe cât de importante sunt competițiile pentru a motiva tinerii artiști și pentru a-i ajuta să-și dezvolte talentul, expunându-i astfel și la talentul altor artiști în domeniu. Prin observarea muncii colegilor, elevii au posibilitatea de a-și analiza și evalua propriile tehnici și rezultate. În plus, analiza unui juriu experimentat reprezintă un factor important în evoluția artiștilor. Și, desigur, câștigarea unui premiu și aprecierile sunt neprețuite, venind ca un instrument motivațional, uneori marcând chiar și începutul unei cariere în domeniul muzical.

De aceea, Școala Armonia are nenumărate performanțe cu elevii săi la diferite concerte, spectacole și competiții muzicale. Pe lângă propriile spectacole ale școlii, de două ori pe an, și nenumărate concursuri naționale, prezența cursanților în industria muzicală și cea a entertainmentului este una deloc de ignorat. Printre cele mai importante astfel de evenimente se numără:

  • Deschiderea spectacolului „Sunt cine vreau să fiu” – marca Horia Brenciu – în cadrul căruia corul Armonia a cântat alături de Horia Brenciu la Sala Palatului;
  • Participarea elevei Andreea Dinu la emisiunea „Românii au talent” – în cadrul căreia aceasta a încântat publicul și juriul cu o piesă interpretată la pian și cu vocea sa angelică;
  • Lansarea interpretei Alexandra Dinu la casa de discuri Global Records;
  • Participarea elevilor de la Școala Armonia la videoclipul piesei „Vreau acasă”, melodie interpretată de Theo Rose și What’s Up;
  • Participarea elevilor Școlii Armonia la festivalul Joy of Life din parcul Sebastian (2-3 iunie 2018);
  • Participarea la spectacolul Grand Arena Mall (12 mai 2019);
  • Participarea la concursul internațional Musicians Amateurs International Competition (10 mai 2019);
  • Câștigarea concursului Meet&Greet de la Radio Zu de către eleva Amalia Constantin – aceasta întâlnindu-se cu idolul său, Alina Eremia.

Motivele pentru care competițiile muzicale sunt importante pentru parcursul unui muzician

Spectacolele muzicale, fie ele concerte sau competiții, le pot oferi artiștilor în devenire șansa de a-și demonstra experiența și abilitățile într-un mod diferit de învățare, la care nu ar avea altfel acces. Concursurile le permit elevilor să-și testeze ideile creative și să devină mai buni, acestea putând fi văzute și ca o investiție în succesul viitor. În plus, participarea la concerte și la diferite concursuri de muzică îi ajută de studenți să dezvolte atitudinea corectă față de cariera de muzician, permițându-le să iasă din zona de confort și să evolueze.


error: Acest conținut este protejat!!