De mic copil a fost pasionată de muzică, teatru și arta coregrafică, însă a ales sa urmeze cursuri de flaut și pian în cadrul Liceului Republican de Muzică ”Ciprian Porumbescu” din Chișinău.
A participat la diverse concursuri și masterclass-uri naționale și internaționale, câștigând locuri de frunte. De asemenea a fost colaboratoarea Orchestrei Simfonice Naționale TeleRadio Moldova din Chișinău.
Elena a absolvit modulul psihopedagogic în cadrul Universității Naționale de Muzică București unde este și studentă în anul IV la secției de interpretare muzicală – flaut.
În prezent este colaboratoarea Orchestrei Inginerilor ”Petru Ghenghea” și membră a ansamblului de flaut ”Flaut Power”.
Persoană răbdătoare și blândă, Elena, inițiază elevii în plăcerea de a cânta la flaut și pian, punând bazele teoretice și practice ale interpretării instrumentale.